Ce este și când are loc o eclipsă de Lună?

O eclipsă de Lună are loc atunci când Luna, în mișcarea ei în jurul Pământului, intră în umbra acestuia. Asta se întâmplă atunci când toate cele 3 corpuri cerești (Luna, Soarele și Pământul) sunt aliniate suficient de exact.

Întotdeauna eclipsele de Lună se vor întâmpla când aceasta este plină, iar timpul și durata ei depind de poziția relativă și poziția de pe linia nodurilor. Însă, după cum bine știm, nu toate lunile pline vin cu eclipse, fiindcă pentru a se realiza o eclipsă de Lună, nodul ascendent sau nodul descendent trebuie să se afle în apropierea celor 2 puncte (noduri lunare).

Eclipsele de Lună au loc de cel puțin 2 ori pe an, atunci când razele solare sunt împiedicate de către Pământ să ajungă la Lună.

Tipuri de eclipsă de Lună

Conul de umbră al Pământului poate fi împărțit în două moduri: umbra și penumbra. Unde este umbră nu există niciun fel de lumină solară directă. Totuși, datorită diametrului unghiular mare al Soarelui, mai există și o iluminare parțială, în afara umbrei Pământului, iar această porțiune se numește penumbră.

Eclipsa penumbrială

Apare atunci când Luna e în penumbra Pământului. Penumbra nu cauzează modificări importante, adică nu întunecă suprafața Lunii. Un tip foarte rar de eclipsă penumbrală este eclipsa penumbrială totală, în timpul căreia Luna stă în întregime în penumbra Pământului.

Eclipsa parțială și cea totală de Lună

Apare atunci când numai o porțiune din Lună intră în umbra Pământului. Viteza Lunii prin umbra Pământului este de un kilometru pe secundă (3600 km/h), și trecerea poate dura în total aproape 107 minute.

Cu toate acestea, timpul de la primul contact al Lunii cu conul de umbră al Pământului până la ultimul contact este mult mai mare, putând dura și 6 ore. Distanța relativă între Pământ și Lună în momentul eclipsei poate afecta durata ei.

Eclipsa totală de Lună apare atunci când întreaga suprafață a Lunii trece în umbra Pământului.

Selenelion sau Selenehelion

Atât Luna cât și Soarele se pot vedea în același timp. Acest aranjament cosmic particular a dus la apariția termenului de eclipsă orizontală. Poate fi obsevată imediat după răsărit sau înainte de apus.

Metoda simpla e sa indrepti aparatul foto spre Luna si sa apesi pe buton.Dar conteaza ce setari i-ai dat aparatului. Cu telefonul mobil iese din discutie ca ar iesi ceva. Ele nu au un zoom optic ci doar digital. Diferenta dintre cele doua este ca zoom-ul optic apropie imaginea din lentile, ceea ce e cum te-ai deplasa tu la acel obiect sa-l fotografiezi, iar cel digital iti mareste pixelii, in loc sa-ti apropie imaginea , avand ca efect “destramarea ” fotografiei. Pixelii se vad din ce in ce mai mari cu cat faci zoom si deci fotografia nu va fi clara.
Deci, e foarte important sa ai un aparat care apropie optic, nu digital.

Cu aparatul cu zoom doar digital, poti realiza poze frumoase doar daca nu folosesti acel zoom, dar Luna nu va fi aproape, asa ca e recomandata sa fie folosita doar prin ocularul de la telescop prin care imaginea este deja apropiata. Si daca aparatul (poate fi telefon mobil), are ceva mai multi megapixeli, poza poate iesi chiar incredibila.

Cu un aparat care mareste optic, pozele ies mai bune. Luna este mai aproape si clara. Montata pe un trepied pentru a fi stabila, si cu setarile care trebuiesc, iti va place ce face acel aparat. Bineanteles ca aparatul digital este acum in voga (adica nu cu film foto). A nu confunda zoomul digital, cu aparatul digital. Aparatul digital are obiectiv cu zoom optic (atasabil sau nu), aceste doua lucruri fiind diferite.
Setarea cea mai importanta a unui aparat foto digital cu zoom optic DSLR (digital single-lens reflex), este dupa parerea mea ISO care reprezinta sensibilitatea luminii ce intra in aparat, si timpul de expunere. Cine are aparat foto sau telefon, poate vedea in meniu optiunea ISO.
Daca ISO este setat mai mic, cand este mai intuneric, imaginea rezultata va fi intunecata. Setat mai mare, imaginea va fi mai luminoasa chiar daca este intuneric, dar mai puricoasa.

Timpul de expunere. În fotografie, viteza obturatorului este un termen comun folosit pentru a discuta despre timpul de expunere adica lungimea efectivă a timpului de expunere a senzorului la lumina in care un aparat de fotografiat este deschis. Cu cat este deschis senzorul la lumina mai mult, cu atat imaginea este mai luminoasa scotand din intuneric detalii pe care nu le poate vedea nici ochii tai in acel moment.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *